11. Porunca a zecea

„17 Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tau.”

(Exodul 20.17)

Cuvantul asupra caruia ni se atrage atentia in aceasta porunca este „a pofti”.
Pofta in sine nu este rea. Dimpotriva:

Pofta de mancare, de pilda, este un indicator ca cineva este sanatos. Cand aceasta este atenuata, poate insemna ca omul este bolnav.
Si exista in general pofta de viata, care este o exprimare a bucuriei si a nevoii normale a fiecarui om de a savura viata, prin diferite activitati benefice.

Pofta devine rea sau daunatoare numai in momentul in care ia o forma dominanta, anuland vointa si ratiunea. In acest caz suntem dominati de ea, nemaiputand fi capabili de a o controla.

„A pofti” - in contextul acestei porunci - inseamna „ a dori puternic sa obtii ceva ce apartine unei alte persoane”,  fiind sinonim cu „a jindui” sau „a ravni”.

Desigur, aici Dumnezeu face referire la pofta cu sens negativ, neingaduita de El.
Apostolul Pavel spune:

„7 ... pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: "Sa nu poftesti!"”

(Romani 7.7)

Acest gen de pofta este generat de pacatul din om:

„12 Deci, pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor, si sa nu mai ascultati de poftele lui.”

(Romani 6.12)

Atata timp cat traim in aceasta lume, suntem confruntati si cu astfel de tendinte. Insa, tinand cont de Lege, trebuie sa nu dam curs acestora - ele avand urmari inevitabile si regretabile -, ci sa urmam indemnul divin:

„13 Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii.”

(Romani 6.13)

Oamenii incearca sa afle cauzele care stau la baza conflictelor din lume, gasind numai rezolvari momentane.
Cuvantul divin patrunde insa in esente negandite de om, aratand ca tocmai poftele rele motiveaza oamenii in multe din actiunile lor, ele reprezentand astfel baza majoritatii necazurilor:

„1 De unde vin luptele si certurile intre voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se lupta in madularele voastre?”

(Iacov 4.1)

De fapt, pofta a fost motivul pentru care a patruns pacatul in lume:

„9 Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului.
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;
17 dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit."” (Geneza 2.9,16,17)

Inselata insa de sarpe, „femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit, si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el.” (Geneza 3.6)

Ca urmare a neascultarii lor de Dumnezeu, primii oameni au devenit muritori si implicit tot neamul omenesc pana in zilele noastre.
Datorita poftei careia i-a dat curs, omul si-a pierdut nemurirea.

Trebuie insa totodata mentionat ca initiatorul acestei tragedii este cel care a ispitit-o pe femeie sa manance din rodul oprit:

„1 Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: "Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: "Sa nu mancati din toti pomii din gradina?"
2 Femeia a raspuns sarpelui: "Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina."
3 Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: "Sa nu mancati din el, si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti."
4 Atunci sarpele a zis femeii: "Hotarat, ca nu veti muri:
5 dar Dumnezeu stie ca, in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii, si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul".”

(Geneza 3.1-5)

Despre acest sarpe se spune in alt loc:

„9 Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant ...”

(Apocalipsa 12.9)

Diavolul (din greaca: diabolos, insemnand „defaimator”, „dezbinator”) sau Satana (din ebraica: satan, insemnand „dusman”, „adversar”) este dusmanul lui Dumnezeu si al omului, care continua – pana in ziua cand va fi nimicit de Dumnezeu - sa isi faca lucrarea sa distructiva pe pamant.

Vorbind fariseilor, Isus le zice:

„44 Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.”

(Ioan 8.44)

Satana este „stapanitorul lumii acesteia” despre care Isus a spus ca „el n-are nimic in Mine” (Ioan 14.30) si care ne conduce si ne imbie si astazi prin felurite forme de ispite si pofte.

De aceea suntem indemnati in mod repetat:

„11 Preaiubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.”

(1 Petru 2.11)

„16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti.
17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti ...”

(Galateni 5.16,17)

Pofta se poate manifesta si sub forma unei dorinte sexuale sau patimi pentru o persoana casatorita. Porunca aceasta atrage atentia de a nu „pofti nevasta” altcuiva. Pe de o parte se prejudiciaza grav viata tuturor celor implicati, iar pe de alta persoana in cauza actioneaza impotriva sotului nedreptatit:

„29 Tot asa este si cu cel ce se duce la nevasta aproapelui sau: oricine se atinge de ea nu va ramane nepedepsit.
30 Hotul nu este urgisit cand fura ca sa-si potoleasca foamea, caci ii este foame;
31 Si daca este prins, trebuie sa dea inapoi inseptit, sa dea chiar tot ce are in casa.
32 Dar cel ce preacurveste cu o femeie este un om fara minte, singur isi pierde viata cine face asa.
33 Nu va avea decat rana si rusine, si ocara nu i se va sterge.
34 Caci gelozia infurie pe un barbat, si n-are mila in ziua razbunarii;
35 nu se uita la nici un pret de rascumparare, si nu se lasa induplecat nici chiar de cel mai mare dar.”

(Proverbe 6.29-35)

Prin aceasta „pofta” se incalca atat porunca de fata, cat si cea de-a saptea („Sa nu preacurvesti”: „a comite adulter” sau „a incalca fidelitatea conjugala”), chiar si fara sa se ajunga la o relatie fizica. Insusi Domnul Isus ne dezvaluie aceasta:

„27 Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: "Sa nu preacurvesti."
28 Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui.”

(Matei 5.27,28)

Se poate observa de aici cat de complexa in intelegeri este Legea lui Dumnezeu!

In loc sa ravnim la ceea ce apartine altcuiva, sa incercam sa dam si altora din ceea ce avem noi.
Pavel face astfel marturisirea unui adevarat slujitor al Domnului:

„2 Intelegeti-ne bine! N-am nedreptatit pe nimeni, n-am vatamat pe nimeni, n-am inselat pe nimeni.”

(2 Corinteni 7.2)

„33 N-am ravnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
34 Singuri stiti ca mainile acestea au lucrat pentru trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine.
35 In toate privintele v-am dat o pilda, si v-am aratat ca, lucrand astfel, trebuie sa ajutati pe cei slabi, si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Isus, care insusi a zis: ,Este mai ferice sa dai decat sa primesti."”

(Faptele Apostolilor 20.33-35)

Isus Insusi nu numai „ca nu savarsise nici o nelegiuire” (Isaia 53.9), dar „S-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau, dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal.” (Galateni 1.4)

Dumnezeu Insusi a iubit atat de mult lumea, incat „a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan 3.16)

Mai puternica decat orice pasiune sau lacomie trebuie sa fie incercarea de a intelege ce ar simti persoana care ar avea de suferit din cauza noastra. Cuvantul lui Dumnezeu spune:

"12 Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Proorocii.”

(Matei 7.12)

„5 De aceea, omorati madularele voastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea, si lacomia, care este o inchinare la idoli.
6 Din pricina acestor lucruri vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii.”

(Coloseni 3.5,6)

„4 fiecare din voi sa stie sa-si stapaneasca vasul in sfintenie si cinste,
5 nu in aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.”

(1 Tesaloniceni 4.4,5)

„20 Dar voi n-ati invatat asa pe Hristos;
21 daca, cel putin, L-ati ascultat, si daca, potrivit adevarului care este in Isus, ati fost invatati,
22 cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare;
23 si sa va innoiti in duhul mintii voastre,
24 si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.”

(Efeseni 4.20-24)

„Neamurile” erau popoarele care se inchinau unor zeitati pagane (desigur inexistente) si care nu-L cunosteau pe singurul si adevaratul Dumnezeu care s-a revelat omenirii in persoana Fiului Sau Isus Hristos.
Dumnezeu s-a adresat si se adreseaza in continuare tuturor popoarelor prin Cuvantul Sau (Biblia), dorind ca fiecare om in parte sa afle adevarul Sau.
Acest adevar presupune innoirea vietii noastre in conformitate cu standardele Legii Sale.

Prin extrapolare, porunca se refera nu numai la interdictia de deposedare a avutului unei persoane, ci si la indepartarea dorintei de „a copia” pe altcineva.
Deci, „sa nu poftesti” mai presupune si sa nu jinduiesti la ceea ce are cineva: avere, bani, lux, bunastare, realizari intr-un anumit domeniu, faima, etc.

Biblia spune „26 sa nu umblam dupa o slava desarta ...” (Galateni 5.26), „3 ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi.” (Filipeni 2.3).

Goana dupa castigurile banesti ca scop in sine nu primeste cuvinte de lauda din partea Cuvantului lui Dumnezeu, ci „castigul” are aici cu totul alte conotatii:

„6 Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig.
7 Caci noi n-am adus nimic in lume, si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea.
8 Daca avem, dar, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns.
9 Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad, si pierzare.
10 Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.
11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, si cauta neprihanirea, evlavia, credinta, dragostea, rabdarea, blandetea.”

(1 Timotei 6.6-11)

Odata cineva, preocupat de problema unei parti de mostenire, aduce aceasta la cunostinta lui Isus in speranta de a i se face dreptate. Raspunsul Sau il gasim in relatarea urmatoare:

„13 Unul din multime a zis lui Isus: "Invatatorule, spune fratelui meu sa imparta cu mine mostenirea noastra."
14 "Omule", i-a raspuns Isus, "cine M-a pus pe Mine judecator sau impartitor peste voi?"
15 Apoi le-a zis: "Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui."
16 Si le-a spus pilda aceasta: "Tarina unui om bogat rodise mult.
17 Si el se gandea in sine, si zicea: ,Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang roadele.'
18 ,Iata', a zis el, ,ce voi face: imi voi strica granarele, si voi zidi altele mai mari; acolo voi strange toate roadele si toate bunatatile mele;
19 si voi zice sufletului meu: ,Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si inveseleste-te!'
20 Dar Dumnezeu i-a zis: ,Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul [adica: duhul de viata]; si lucrurile, pe care le-ai pregatit, ale cui vor fi?'
21 Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el, si nu se imbogateste fata de Dumnezeu."”

(Luca 12.13-21)

Indemnul „sa nu poftesti” indica calea spre o viata echilibrata, fara imbuibari sau orice alt fel de excese.
Acestea sunt proprii „firii pamantesti”, si sunt printre altele: „preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli ... pizmele (invidia), uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea.” (Galateni 5.19-21)

Omul ar trebui insa sa traiasca dupa Duhul lui Dumnezeu:

„16 Zic dar: umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti.” (Galateni 5.16)

Iar unul din roadele Duhului este „infranarea poftelor”. (Galateni 5.23)

Concluzia este:

„24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei.”

(Galateni 5.24)

Este decizia ce o luam pentru o viata noua, printr-un proces de innoire zilnica in partasie cu Domnul Isus Hristos si de renuntare continua la firea noastra cea veche cu toate „poftele” ei.

„9 De fapt: "Sa nu preacurvesti, sa nu furi, sa nu faci nici o marturisire mincinoasa, sa nu poftesti", si orice alta porunca mai poate fi, se cuprind in porunca aceasta: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti."”

(Romani 13.9)

Aflam ca intregul sistem al „prioritatilor” intemeiat pe dorinte si patimi lumesti nu este de origine divina si are un caracter efemer in perspectiva existentei vesnice pe care o putem avea:

„16 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume.
17 Si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramane in veac.”