3. Porunca a doua

„4 Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.
5 Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc,
6 si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.”

(Exodul 20.4-6)

Venind in completarea primeia, porunca a doua ne arata cum sa nu ne inchinam.

Popoarele vremurilor biblice se inchinau diferitilor „zei”, pe care si-i reprezentau sub forme de obiecte cioplite ce il imaginau pe cel adorat.

Inca din acele timpuri Dumnezeu a facut cunoscut ca inchinarea se cuvine numai Lui, Creatorul cerurilor si al pamantului, in semn de recunostinta pentru viata daruita oamenilor in mijlocul unei minunate creatii, si nu idolilor imaginari creati de mesteri si argintari.

„2 ,Asa vorbeste Domnul: ,Nu va luati dupa felul de vietuire al neamurilor, si nu va temeti de semnele cerului, pentru ca neamurile se tem de ele.
3 Caci obiceiurile popoarelor sunt desarte. Taie un lemn din padure; mana mesterului il lucreaza cu securea;
4 il impodobeste cu argint si aur, si ei il tintuiesc cu cuie si ciocane, ca sa nu se clatine.
5 Dumnezeii acestia ... nu vorbesc; sunt dusi de altii, pentru ca nu pot sa mearga." "Nu va temeti de ei, caci nu pot sa faca nici un rau, si nu sunt in stare sa faca nici un bine."
6 "Nici unul nu este ca Tine, Doamne! Mare esti Tu, si mare este Numele Tau prin puterea Ta.
7 Cine sa nu se teama de Tine, Imparate al neamurilor? Tie se cuvine teama; caci intre toti inteleptii neamurilor si in toate imparatiile lor, nici unul nu este ca Tine.
8 Toti laolalta, sunt prosti si fara minte, stiinta idolilor nu este decat desertaciune, e lemn!
9 Ei aduc din Tarsis foite de argint si aur din Ufaz; mesterul si mana argintarului le pun in lucru; hainele acestor dumnezei sunt de materii vopsite in albastru si in purpura, toate sunt lucrate de mesteri iscusiti. -
10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevarat, este un Dumnezeu viu si un Imparat vesnic. Pamantul tremura de mania Lui, si neamurile nu pot sa sufere urgia lui."
11 "Asa sa le vorbiti: ,Dumnezeii, care n-au facut nici cerurile, nici pamantul, vor pieri de pe pamant si de sub ceruri.
12 Dar El a facut pamantul prin puterea Lui, a intemeiat lumea prin intelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.
13 La tunetul Lui, urla apele in ceruri; El ridica norii de la marginile pamantului, da nastere fulgerelor si ploii, si scoate vantul din camarile Lui.
14 Atunci se arata omul cat este de prost cu stiinta lui, si orice argintar ramane de rusine cu chipul lui cioplit; caci idolii lui nu sunt decat minciuna, si nu este nici o suflare in ei;
15 sunt un lucru de nimic, o lucrare inselatoare, si vor pieri ...”

(Ieremia 10.2-15)

„18 La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleste lucratorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care invata pe oameni minciuni, pentru ca lucratorul care l-a facut sa-si puna increderea in el, pe cand el faureste numai niste idoli muti?
19 Vai de cel ce zice lemnului: "Scoala-te", si unei pietre mute: "Trezeste-te"! Poate ea sa dea invatatura? Iata ca este impodobita cu aur si argint, dar în ea nu este un duh care s-o insufleteasca.”

(Habacuc 2.18,19)

In zilele noastre obiceiul omului de a se inchina in fata unui obiect confectionat de mana omului este inca prezent.

Aceste reprezentari au capatat in zilele noastre o conotatie „crestina”.
Ele exista fie sub forma pictata (icoane), fie sculptata (statuete).

Desi acestea sunt reprezentari legate de cultul crestin, inchinarea inaintea acestora si slujirea lor au insa ca rezultat indepartarea oamenilor de la adevarata slujire in fata Dumnezeului vesnic. Inchinarea in fata acestor „infatisari” omenesti contravine deci poruncii a doua.

Care este adevarata inchinare in fata lui Dumnezeu si cum poate fi inteleasa aceasta?

Este acea inchinare care are loc nu in fata unui obiect vizibil si palpabil, ci in mintea si in inima omului.
Biblia spune:

„23 Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.”
„24 Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar."

(Ioan 4.23,24)

De inchinare se leaga deci doua concepte: duh si adevar.

Inchinarea in „duh” se refera la interiorul omului (minte, inima, intreaga fiinta).
Inchinarea in „adevar” arata in mod indirect ca omul se poate inchina – cu sau fara buna stiinta – si in fata minciunii, care sta la baza cultelor nefondate pe adevarul biblic.
Ce este insa adevarul? Isus spune:

„6 Eu sunt calea, adevarul si viata ...”

(Ioan 14.6)

Adevarul este asadar legat in exclusivitate de Persoana lui Isus, de tot ce a facut si a zis El.

Ce a comunicat Domnul Isus insusi despre inchinare gasim in relatarea biblica a intalnirii Sale cu femeia samariteanca careia El ii dezvaluise amanunte din viata ei personala:

„19 "Doamne", I-a zis femeia, "vad ca esti prooroc.
20 Parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta; si voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii."
21 "Femeie", i-a zis Isus, "crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti inchina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchinam la ce cunoastem, caci Mantuirea vine de la Iudei.
23 Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.
24 Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar."

(Ioan 4.19-24)

Adresandu-se in mod concret oamenilor in urma cu sute de ani si in mod profetic inchinatorilor Sai din toate timpurile, Dumnezeu spune:

„5 Cu cine Ma veti pune alaturi, ca sa Ma asemanati? Cu cine Ma veti asemana, si ma veti potrivi?
6 Ei varsa aurul din punga, si cantaresc argintul in cumpana; tocmesc un argintar sa faca un dumnezeu din ele, si se inchina si ingenunchiaza inaintea lui. 
7 Il poarta, il iau pe umar, il pun la locul lui; acolo ramane, si nu se misca din locul lui. Apoi striga la el, dar nu raspunde, nici nu-i scapa din nevoie.”

(Isaia 46.5-7)

„18 Cu cine voiti sa asemanati pe Dumnezeu? Si cu ce asemanare Il veti asemana?
19 Mesterul toarna idolul, si argintarul il imbraca cu aur, si-i toarna lantisoare de argint.”

(Isaia 40.18,19)

„25 "Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el?" zice Cel Sfant.”

(Isaia 40.25)

Porunca a doua atrage atentia de a nu ne inchina si sluji nici unui chip cioplit, si nici unei infatisari a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.
Aceasta este valabila pentru orice reprezentare, nu numai a divinitatii, dar si a oricarei fapturi, a oricarui om.