5. Porunca a patra

 „8 Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.
9 Sa lucrezi sase zile, si sa-ti faci lucrul tau.
10 Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta.
11 Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.”

(Exodul 20.8-11)

Ziua de odihna binecuvantata si sfintita de Dumnezeu este ziua a saptea.

Aceasta este ziua despre care Domnul Dumnezeu ne spune sa o sfintim si sa o inchinam Lui ca zi de odihna.

Care din zilele saptamanii este ziua a saptea?

Raspunsul la aceasta intrebare il gasim in relatarea Bibliei legata de dimineata invierii Domnului Isus Hristos:

„1 Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus.
2 În ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele.
3 Femeile ziceau una catre alta: "Cine ne va pravali piatra de la usa mormantului?"
4 Si cand si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita.
5 Au intrat in mormant, au vazut pe un tinerel sezand la dreapta, îmbracat intr-un vesmant alb, si s-au inspaimantat.
6 El le-a zis: "Nu va spaimantati! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a inviat, nu este aici; iata locul unde il pusesera.
7 Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge inaintea voastra in Galilea: acolo Il veti vedea, cum v-a spus."
8 Ele au iesit afara din mormant, si au luat-o la fuga, pentru ca erau cuprinse de cutremur si de spaima. Si n-au spus nimanui nimic, caci se temeau.
9 (Isus, dupa ce a inviat, in dimineata zilei dintai a saptamanii, S-a aratat mai intai Mariei Magdalenei, din care scosese sapte draci.”

(Marcu 16.1-9)

In conformitate cu versetele biblice de mai sus, Isus a inviat in ziua intai a saptamanii.

Care dintre zilele saptamanii este ziua intai?

Raspunsul il gasim de pilda in sarbatoarea din fiecare an a Pastelui (comemorarea invierii Domnului Isus Hristos) cand ziua invierii este totdeauna o zi de duminica.
Rezulta de aici ca ziua intai a saptamanii este duminica.

In mod logic ziua a saptea este cea imediat dinaintea duminicii: sambata.
Asadar, ziua de sambata (ziua a saptea a saptamanii) este ziua de odihna binecuvantata si sfintita de Dumnezeu.

Sambata este ziua despre care Domnul Dumnezeu ne spune sa o sfintim si sa o inchinam Lui ca zi de odihna.

In Biblie nu apare cuvantul „sambata”, ci „Sabat”. Cuvantul acesta provine din limba ebraica („shabbat”) si insemneaza „incetare”. Referitor la porunca a patra intelesul este de „zi / pauza de odihna”.
De altfel ziua a saptea era singura zi care purta un nume, toate celelalte fiind doar enumerate (ziua intai, ziua a doua, etc.).

Trebuie precizat ca odihna zilei a saptea nu a aparut pentru prima oara la darea Legii pe muntele Sinai, ci a existat de la inceputul lumii.
Ziua a saptea a fost binecuvantata si sfintita imediat dupa incheierea creatiunii:

„1 Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul, si toata ostirea lor.
2 In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.
3 Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse.”

(Geneza 2.1-3)

La acel moment nu se formasera inca popoare. Din rasa umana nu exista decat prima pereche de oameni.
Aceasta zi deosebita nu este asadar legata de natiuni, popoare sau orientari religioase, ci se adreseaza intregii omeniri.

Porunca aceasta are un caracter de memorial al creatiunii universului, pamantului, vietuitoarelor si omului si aminteste de odihna lui Dumnezeu in ziua a saptea a saptamanii creatiei.

Dupa mii de ani de la creatie Dumnezeu Insusi aminteste in porunca a patra a Decalogului ca respectarea acestei zile este legata in mod direct de savarsirea creatiei Sale.
Porunca aceasta a fost data la muntele Sinai poporului Israel (la acea vreme singurul popor cu credinta in adevaratul Dumnezeu), si prin acesta tuturor locuitorilor pamantului din intreaga istorie a omenirii.

Prin ziua aceasta Dumnezeu instaureaza ciclul necesar de munca-odihna: lucrul este intrerupt la capatul a sase zile de lucru prin a saptea zi de repaos.
Asemenea odihnei Sale imediat dupa savarsirea creatiei, Dumnezeu ii cere fiintei create de El sa se bucure de aceasta zi in comuniune cu El si Isi arata totodata deosebita Sa grija pentru o viata echilibrata si sanatoasa a omului. Omul are nevoie de perioade regulate de odihna, atat fizica cat si spirituala. Toata truda si efortul a sase zile de lucru „inceteaza” pe perioada celei de a saptea zile.

Scopul, intelesul si beneficiile acestei zile pot fi rezumate astfel:

- Omul sa beneficieze in mod practic de avantajele oferite de aceasta zi spre binele sau, prin odihna fizica si mentala, odihna a corpului si mintii sale.
- Nu este o zi de chin si de restrictii gresit intelese, ci de bucurie si contemplare a creatiei lui Dumnezeu, in mijlocul careia omul este „o faptura asa de minunata” (Ps. 139.14).
- Este un prilej de a ne adanci gandurile in Cuvantul lui Dumnezeu si de inaintare in cunostinta despre viata vesnica.

Chiar daca aceasta este o zi de odihna, nu trebuie sa se inteleaga de aici interzicea oricarei activitati. Dumnezeu spune: „Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.” A sfinti aceasta zi inseamna a ne indrepta atentia (prin activitati, preocupari sau prin gandurile noastre) spre Dumnezeu si Cuvantul Sau.
Ceea ce inceteaza (pe cat posibil) in aceasta zi sunt doar activitatile obisnuite ale celorlalte sase zile.
Legat de aceasta Dumnezeu spune:

„13 Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului, ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-l vei cinsti, neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nededandu-te la flecarii,
14 atunci te vei putea desfata in Domnul, ..."

(Isaia 58.13.14)

In urma cu ca. 2000 de ani Domnul Isus Hristos a aratat scopul Sabatului:

"27 ... Sabatul a fost facut pentru om ..."

(Marcu 2:27)

Cuvantul „om” din acest verset este un termen generic care se aplica intregii omeniri.

Prin aceasta Isus arata nu numai cum trebuie privit Sabatul, ci cum nu trebuie inteles acesta.
Deoarece aceasta ajunsese sa fie o zi impovaratoare printr-un intreg sistem absurd de legi de interdictii omenesti, Domnul nostru a aratat normalitatea cu care trebuie privita aceasta zi, desfiintand prejudecatile legate de „pazirea” acesteia.

Fariseii (principalii conducatori religiosi ai acelei vremi) concepusera un sistem detaliat de reguli restrictive menite sa evite efectuarea oricarei activitati in ziua Sabatului. Cei care sa abateau de la acesta, erau invinuiti ca fiind „calcatori” de Lege.

Biblia ne istoriseste felul in care Isus a dezlegat (sau a eliberat) Sabatul de traditiile si prejudecatile omenesti:

“1 In vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grau, intr-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flamanzi, au inceput sa smulga spice de grau si sa le manance.
2 Fariseii, cand au vazut lucrul acesta, I-au zis: "Uite ca ucenicii Tai fac ce nu este ingaduit sa faca in ziua Sabatului."
3 Dar Isus le-a raspuns: "Oare n-ati citit ce a facut David, cand a flamanzit, el şi cei ce erau impreuna cu el?
4 Cum a intrat in Casa lui Dumnezeu, si a mancat painile pentru punerea inaintea Domnului, pe care nu-i era ingaduit sa le manance nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preotilor?
5 Sau n-ati citit in Lege ca, in zilele de Sabat, preotii calca Sabatul in Templu, si totusi sunt nevinovati?
6 Dar Eu va spun ca aici este Unul mai mare decat Templul.
7 Daca ati fi stiut ce inseamna: ,Mila voiesc, iar nu jertfe', n-ati fi osandit pe niste nevinovati.
8 Caci Fiul omului este Domn si al Sabatului."
9 Isus a plecat de acolo, si a intrat in sinagoga.
10 Si iata ca in sinagoga era un om care avea o mana uscata. Ei, ca sa poata invinui pe Isus, L-au intrebat: "Este ingaduit a vindeca in zilele de Sabat?"
11 El le-a raspuns: "Cine este omul acela dintre voi care, daca are o oaie, si-i cade intr-o groapa, in ziua Sabatului, sa n-o apuce si s-o scoata afara?
12 Cu cat mai de pret este deci un om decat o oaie? De aceea este îngaduit a face bine în zilele de Sabat."
13 Atunci a zis omului aceluia: "Intinde-ti mana!" El a intins-o, si mana s-a facut sanatoasa ca si cealalta.”

(Matei 12.1-13)

„1 Dupa aceea era un praznic al Iudeilor; si Isus S-a suit la Ierusalim.
2 In Ierusalim, langa Poarta Oilor, este o scaldatoare, numita in evreieste Betesda, care are cinci pridvoare.
3 In pridvoarele acestea zaceau o multime de bolnavi, orbi, schiopi, uscati, care asteptau miscarea apei.
4 Caci un inger al Domnului se pogora, din cand in cand, in scaldatoare, si tulbura apa. Si cel dintai, care se pogora in ea, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, orice boala ar fi avut.
5 Acolo se afla un om bolnav de treizeci si opt de ani.
6 Isus, cand l-a vazut zacand, si, fiindca stia ca este bolnav de multa vreme, i-a zis: "Vrei sa te faci sanatos?"
7 "Doamne", I-a raspuns bolnavul, "n-am pe nimeni sa ma bage in scaldatoare cand se tulbura apa; si, pana sa ma duc eu, se pogoara altul inaintea mea.
8 "Scoala-te", i-a zis Isus, "ridica-ti patul si umbla."
9 Indata omul acela s-a facut sanatos, si-a luat patul, si umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
10 Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: "Este ziua Sabatului; nu-ti este ingaduit sa-ti ridici patul".
11 El le-a raspuns: "Cel ce m-a facut sanatos, mi-a zis: ,Ridica-ti patul, si umbla."
12 Ei l-au intrebat: "Cine este omul acela, care ti-a zis: ,Ridica-ti patul, si umbla."
13 Dar cel vindecat nu stia cine este: caci Isus se facuse nevazut din norodul care era in locul acela.
14 Dupa aceea, Isus l-a gasit in Templu, si i-a zis: "Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau."
15 Omul acela s-a dus, si a spus Iudeilor ca Isus este Acela care-l facuse sanatos.
16 Din pricina aceasta, Iudeii au inceput sa urmareasca pe Isus, si cautau sa-L omoare, fiindca facea aceste lucruri in ziua Sabatului.
17 Dar Isus le-a raspuns: "Tatal Meu lucreaza pana acum; si Eu de asemenea lucrez."
18 Tocmai de aceea cautau si mai mult Iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau, si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu.”

(Ioan 5.1-18)

„10 Isus invata pe norod intr-o sinagoga in ziua Sabatului.
11 Si acolo era o femeie stapanita de optsprezece ani de un duh de neputinta; era garbova, si nu putea nicidecum sa-si indrepte spatele.
12 Cand a vazut-o Isus, a chemat-o, si i-a zis: "Femeie, esti dezlegata de neputinta ta."
13 Si-a intins mainile peste ea: indata s-a indreptat, si slavea pe Dumnezeu.
14 Dar fruntasul sinagogii, maniat ca Isus savarsise vindecarea aceasta in ziua Sabatului, a luat cuvantul, si a zis norodului: "Sunt sase zile in care trebuie sa lucreze omul; veniti dar in aceste zile sa va vindecati, si nu in ziua Sabatului!"
15 "Fatarnicilor", i-a raspuns Domnul; "oare in ziua Sabatului nu-si dezleaga fiecare din voi boul sau magarul de la iesle, si-l duce de-l adapa?
16 Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam, si pe care Satana o tinea legata de optsprezece ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua Sabatului?"
17 Pe cand vorbea El astfel, toti potrivnicii Lui au ramas rusinati; si norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe care le facea El.”

(Luca 13.10-17)

Deci preconceptiile legate de aceasta zi au fost inlaturate de Isus in timpul lucrarii Sale pe pamant.
Nu inseamna insa nicidecum ca El a inlaturat aceasta zi sau ca a venit sa schimbe Legea. Dimpotriva, Isus a spus cu claritate:

„17 Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.
18 Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.”

(Matei 5.17,18)

„27 Apoi le-a zis: "Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
28 asa ca Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului."”

(Marcu 2.27,28)

Rezulta de aici ca:

- Sabatul se subordoneaza lui Isus; El este Domnul caruia ne inchinam
- Isus fiind Domnul Sabatului, intelegem ca acesta a fost instituit pentru un anumit scop, ce trebuie luat in seama

Noi trebuie sa avem privirile atintite catre Isus si la felul cum priveste El Sabatul.

Isus Insusi onora aceasta zi, predicand, vindecand si facand minuni si in aceasta zi.

Pentru El aceasta nu era o zi de inactivitate si de restrictii impuse, ci un timp in care El era in continuare activ si accesibil tuturor.

Exista tendinta gresita de a face o demarcatie intre Vechiul Testament si Noul Testament, ca si cum acestea nu s-ar adresa in aceeasi masura tuturor oamenilor.
Biblia este o unica scriere unitara si este Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Noul Testament incepe cu intruparea Fiului in Isus Hristos.
Vechiul Testament, pe de alta parte, prooroceste venirea Fiului, care este prezent si activ si pe perioada acestuia, El existand dintotdeauna si in orice timp:

„3 Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.
10 El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, ....”

(Ioan 1.3,10 )

„39 Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine.”

(Ioan 5.39 )

„1 Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare,
2 toti au fost botezati in nor si in mare, pentru Moise;
3 toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca,
4 si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos.”

(1 Corinteni 10.1-4)

Cuvintele Sale sunt fara echivoc: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea ...; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.”

Tuturor celor care ajunsesera sa inteleaga Sabatul prin filtrul unui sistem restrictiv si sufocant, El le-a aratat ca l-au inteles in mod gresit. El nu a anulat porunca a patra a Decalogului, ci doar a eliberat ziua a saptea de regulile inutile cu care fusese impovarata.
Aceasta este o zi de odihna, dar nu inactiva. Ceea ce inceteaza sunt activitatile obisnuite de lucru. A saptea zi este insa un timp de lucru pentru Dumnezeu, ca de altfel pentru orice lucrare indispensabila (Matei 12.3,4) sau fapte de milostenie (Matei 12.11,12).

Cum tinea Isus Sabatul? Raspunsul ni-l da El astfel:

"Tatal Meu lucreaza pana acum; si Eu de asemenea lucrez."

In ce fel „lucra” El?

Prin aceea ca era permanent in slujba oamenilor, cu actiuni indreptate inspre binele si vindecarea lor.

Ca intotdeauna, Isus S-a adresat nu numai mintii oamenilor, ci si inimii lor.
Fariseii, impreuna cu cei care ascultau orbeste de sistemul omenesc mostenit al traditiilor, nu au inteles cuvintele edificatoare si atitudinea miloasa a lui Isus, nici cu mintea si nici cu inima. Ei au inteles doar ca El a dat deoparte toata autoritatea lor teologica. De aceea „cautau sa-L omoare”.
Oamenii rezonabili si cu inima deschisa au inteles ce le vorbea Domnul lor, iar „norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe care le facea El.”

Multi ani dupa inaltarea lui Isus Hristos la cer, apostolii Sai au continuat sa respecte Sabatul, predicand si vorbind oamenilor in aceasta zi:

„42 Cand au iesit afara, Neamurile i-au rugat sa le vorbeasca si in Sabatul viitor despre aceleasi lucruri.
43 Şi dupa ce s-a imprastiat adunarea, multi din Iudei si din prozelitii evlaviosi au mers dupa Pavel si Barnaba, care stateau de vorba cu ei, si-i indemnau sa staruie in harul lui Dumnezeu.
44 In Sabatul viitor, aproape toata cetatea s-a adunat ca sa auda Cuvantul lui Dumnezeu.”

(Faptele Apostolilor 13.42-44)

„2 Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3 dovedind si lamurind, ca Hristosul trebuia sa patimeasca si sa invie din morti. "Si acest Isus, pe care vi-L vestesc eu", zicea el, "este Hristosul."
4 Unii din ei, si o mare multime de Greci tematori de Dumnezeu, si multe femei de frunte au crezut, si au trecut de partea lui Pavel si a lui Sila.”

(Faptele Apostolilor 17.2-4)

„4 Pavel vorbea in sinagoga in fiecare zi de Sabat, si indupleca pe Iudei si pe Greci.
5 Dar cand au venit Sila si Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat in totul propovaduirii, si dovedea Iudeilor ca Isus este Hristosul.
6 Fiindca Iudeii i se impotriveau si-l batjocoreau, Pavel si-a scuturat hainele, si le-a zis: "Sangele vostru sa cada asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum incolo, ma voi duce la Neamuri."
7 Şi dupa ce a iesit de acolo, a intrat in casa unui om temator de Dumnezeu, numit Iust, a carui casa era vecina cu sinagoga.
8 Dar Crisp, fruntasul sinagogii, a crezut in Domnul impreuna cu toata casa lui. Si multi dintre Corinteni, care auzisera pe Pavel, au crezut si ei, si au fost botezati.
9 Noaptea, Domnul a zis lui Pavel intr-o vedenie: "Nu te teme; ci vorbeste si nu tacea,
10 caci Eu sunt cu tine; si nimeni nu va pune mana pe tine, ca sa-ti faca rau: vorbeste, fiindca am mult norod in aceasta cetate."
11 Aici a ramas un an si sase luni, si invata printre Corinteni Cuvantul lui Dumnezeu.”

(Faptele Apostolilor 18.4-11)

Faptul ca dupa inaltarea la cer a lui Isus Hristos ucenicii Sai se intalneau nu numai in Sabat, ci si in ziua intai a saptamanii, nu este un indiciu ca incepand de atunci oamenii urmau sa aiba o noua zi de odihna, deoarece Dumnezeu nu a hotarat niciodata acest lucru.

Nu rezulta din nici un pasaj al Bibliei ca Dumnezeu ar fi schimbat ziua de odihna din cea de sambata in cea de duminica.
Desi Isus a inviat intr-o zi de duminica, dupa ce a inviat si S-a aratat ulterior ucenicilor Sai, nu le-a sugerat niciodata sa sfinteasca aceasta zi ca noua zi de odihna si nici macar s-o comemoreze in cinstea Sa.
El personal a sfintit ziua a saptea (sambata), ceea ce urmau sa faca crestinii si dupa invierea Sa.
Duminica nu a fost niciodata sfintita de Dumnezeu sau instituita ca zi a Sa de inchinare.
Dupa inaltarea la cer a Domnului Isus Hristos, apostolii Sai, ucenicii si toti care primisera credinta in El au sfintit o singura zi de odihna: ziua a saptea, ziua oranduita de Dumnezeu inca de la crearea lumii si inclusa ulterior in Legea celor zece Porunci.

Si totusi, in zilele noastre, in majoritatea bisericilor ziua oficiala de odihna este duminica (ziua intai a saptamanii).

Cum s-a ajuns la aceasta modificare in Legea lui Dumnezeu?

Inlocuirea zilei de odihna din sambata in duminica a avut la baza mai multe cauze, care au facut ca lucrurile sa convearga treptat spre aceasta directie.

Ceea ce a concurat la aceasta acceptare generala a inceput cu prigonirea poporului evreu de catre romani pe vremea celor doua razboaie iudeo-romane dintre 66 – 135 d.H.

Pe fondul nemultumirilor sociale si religioase izbucneste in Iudea in anul 66 d.H. razboiul iudaic impotriva romanilor. Prima mare rascoala se sfarseste in anul 70 d.H. odata cu inconjurarea Ierusalimului de catre trupele romane - aflate sub comanda lui Titus, fiul imparatului Vespasian -, daramarea zidurilor cetatii, distrugerea acesteia si a Templului iudaic. Generalul Titus ordona ca intregul oras sa fie facut una cu pamantul.

Aceste evenimente si dimensiunile lor catastrofale au fost prezise intocmai de Domnul Isus Hristos ucenicilor Sai:

„1 La iesirea din Templu, pe cand mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca sa-I arate cladirile Templului.
2 Dar Isus le-a zis: "Vedeti voi toate aceste lucruri? Adevarat va spun ca nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu fie daramata."

(Matei 24.1,2)

„20 Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiirea lui este aproape.
21 Atunci, cei din Iudea sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el, si cei de prin ogoare sa nu intre in el.
22 Caci zilele acelea vor fi zile de razbunare, ca sa se implineasca tot ce este scris.
23 Vai de femeile care vor fi insarcinate, si de cele ce vor da tata in acele zile! Pentru ca va fi o stramtorare mare in tara, si manie impotriva norodului acestuia.
24 Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile; si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor.”

(Luca 21.20-24)

Pe langa alte masuri luate impotriva poporului evreu, statul roman impune acestuia in anul 72 d.H. o taxa speciala numita „fiscus iudaicus”, pentru „libera permisiune de a-si exercita religia” [1]. Aceasta a constituit nu numai o masura de umilire a evreilor, cat si una menita de a-i impiedica pe altii sa se converteasca la iudaism.

Mai tarziu, imparatul roman Domitian (81 - 96 d.H.) aplica aceasta taxa si tuturor celor care „traiau ca evreii”.
Erau urmariti in intregul imperiu toti „cei care nu-si declarasera apartenenta la religia iudaica, insa traiau ca evreii, ca si cei care isi ascundeau originea si nu plateau tributul ridicat asupra poporului lor”. [1]
Era vorba aici de crestini (proveniti din evrei si alte neamuri), pe care in mod obisnuit romanii ii asimilau ca fiind evrei.

Deoarece crestinii respectau si ei Sabatul, se spunea despre ei ca „traiau ca evreii”.

La acea vreme crestinii nu erau considerati ca avand o religie separata de iudaism. Fie crestin, fie iudeu, taxa trebuia platita sau suferite pedepse aspre.

Din cauza aceasta tot mai multi crestini nu au mai vrut sa fie categorisiti ca evrei si voiau sa se delimiteze de acestia.

Era momentul in care - pe fondul tensiunilor dintre iudei si crestini – apare totodata ideea inlocuirii Sabatului cu o alta zi a saptamanii.

Pana in zilele acelea crestinii au serbat ziua biblica de odihna, Sabatul (ziua a saptea a saptamanii) ca zi sfânta, pe cand duminica (prima zi a saptamânii) nu era decat o zi obisnuita de lucru.

S-a inceput sa se serbeze ziua intai a saptamanii ca „un memorial al invierii” [2] si pentru ca „este ziua in care Dumnezeu a zis: „sa fie lumina” ”. [3]
S-au cautat astfel motivari in scopul instituirii duminicii ca zi de sarbatoare crestina, cautandu-se indreptatiri biblice, care analizate fiind se dovedesc a fi false si lipsite de temei.

In primele secole, in unele parti ale imperiului se considerau zile de odihna atat sambata cat si duminica. Aceasta contravine insa poruncii lui Dumnezeu care a spus: sase zile sa lucrezi si o zi sa intrerupi activitatile curente, dedicandu-I aceasta zi Lui – si anume a saptea, nu oricare alta – si nu doua!

In secolul 3 d.H. credinta in Isus Hristos capatase o raspandire atat de mare, incat aceasta n-a mai putut fi ignorata si nici tinuta in frau de statul roman pagan.

Deoarece nu toti oamenii credeau in adevarurile crestine, imperiul roman se scindase in doua mari categorii: necrestini (pagani) si crestini. In vederea mentinerii unitatii imperiului si a scopurilor sale politice, imparatul roman Constantin I (306 – 337 d.H.) a recurs la o solutie de compromis, menita sa-i uneasca: ziua intai a saptamanii (duminica). De ce?

Trebuie cunoscut faptul ca in imperiul roman pagan – ca la mai toate celelalte popoare – se practica cultul soarelui. Supremul „zeu” venerat era soarele, supranumit „Deus Sol Invictus” (in traducere: „Invincibilul zeu soare”).
Ziua inchinarii saptamanale era ziua intai a saptamanii, iar „ziua de nastere a zeului soare” era sarbatorita la data de 25 decembrie.

De aceea cel mai facil mod de a crea armonie in imperiu era introducerea inchinarii la soare in lumea crestina.
Invierea Domnului Isus Hristos in ziua intai a saptamanii a fost pretextul declararii acesteia ca „noua zi de odihna”.

La data de 7 martie 321 d.H. Constantin I a legalizat aceasta idee de mult vehiculata in imperiul roman, emitand urmatoarea decizie care impunea o noua zi de odihna:

"Toti judecatorii, orasenii si meseriasii trebuie sa se odihneasca in venerabila zi a soarelui (Deus Sol Invictus). Locuitorii satelor insa pot sa se ocupe liber de cultivarea campului, pentru ca deseori se intampla ca nici o alta zi nu este mai potrivita pentru semanarea grâului in brazde sau pentru plantarea vitei de vie. In felul acesta câstigul dat de providenta cereasca nu trebuie sa se piarda din cauza aceasta". [4]

La primul Conciliu de la Niceea din anul 325 d.H., vrand sa desfiinteze punctele comune dintre crestini si evrei si vorbind impotriva „practicii” evreilor, Constantin I declara printre altele: „Sa nu avem nimic in comun cu detestabila multime evreiasca ...” [5].

Punctul central comun era ... Sabatul.

El motiva delimitarea de acestia pentru „vina paricida de a-si fi ucis Domnul” [5].

El a cerut ca sarbatoarea invierii Domnului sa fie tinuta de intreaga crestinatate „in una si aceeasi zi” [5], si anume in „ziua patimilor Sale prea sfinte” [5] (ziua invierii, prima zi a saptamanii) si niciodata in ultima zi a sarbatorii Pastelui evreiesc (ziua a saptea a saptamanii; v. Exodul 12.16; 13.6).

Reglementand problema sarbatoririi Pastelui, el punea bazele renuntarii la sabatul biblic saptamanal (sambata) in favoarea zilei intai a saptamanii (duminica), care devenea punctul comun – elementul de legatura - intre lumea pagana si cea crestina.

Inca in timpul lui Constantin I, Silvestru, episcopul Romei (314 – 335 d.H.) denumeste ziua intai a saptamanii „Ziua Domnului”.
Aceasta denumire nu are suport biblic, ea nefiind mentionata in Biblie in legatura cu prima zi a saptamanii; acolo unde apare, se face referire la un timp al venirii Domnului.

Mai mult, in anul 363 d.H. Sinodul din Laodicea decreteaza in mod oficial transferarea odihnei si sfinteniei Sabatului asupra duminicii, prin urmatoarea hotarare:

“Crestinii nu trebuie sa iudaizeze odihnindu-se in Sabat, ci trebuie sa lucreze in ziua aceea, mai degraba onorand Ziua Domnului; si, daca este cu putinta, sa se odihneasca ca crestini. Daca insa unii vor fi gasiti iudaizand, sa fie anatema (indepartati) de la Hristos.” [6]

Ulterior, schimbarea denumirii zilei intai a saptamanii din „Dies Solis” (ziua soarelui) in „Dies Dominica” („Ziua Domnului”, duminica) capata caracter oficial. 

Daca prin decizia lui Constantin I din anul 321 d.H. oamenilor de la tara le era inca permisa lucrarea pamantului agricol, doua secole mai tarziu, in anul 538 d.H., Conciliul de la Orléans a decretat duminica ca zi libera, nemaifacandu-se exceptie pentru nimeni. In acelasi timp sâmbata devenea o zi de lucru obisnuita.

Crestinismul devenea principala religie oficiala, iar prerogativele „zeului soare” au fost transferate asupra lui Isus Hristos:

- duminica, indragita zi de inchinare de atunci, devine – pe motiv ca Isus a inviat in aceasta zi – zi legala de odihna
- 25 decembrie – ziua de nastere a „zeului soare” („Deus Sol Invictus”) - devine ziua de nastere a „noului” Domn

In acelasi timp are loc „transferarea” obiceiurilor si traditiilor pagane asupra bisericii crestine.
Motivul era acela de a veni in intampinarea traditiilor pagane indragite.
Deoarece populatia necrestina era legata puternic de traditiile si obiceiurile pagane, politica era de a le introduce in biserica, dandu-le semnificatie crestina. Astfel, obiceiurile pagane au inceput treptat sa fie asimilate de crestinismul oficial, imbracand de acum inainte o haina "crestina":

- Sarbatoarea de primavara in cinstea zeitei Eostre a primaverii, fertilitatii si noii vieti, caracterizata de oua si iepurasi (simboluri pagane ale fertilitatii) devine sarbatoarea crestina a Pastelui, a comemorarii patimilor si invierii lui Isus Hristos; El Insusi nu a sugerat vreodata instituirea acesteia
- obiceiul de inchinare catre rasarit pentru adorarea soarelui rasare (reprezentand o urare de bun venit) devine practica crestina; bisericile urmau sa fie astfel construite, incat altarele sa fie asezate spre rasarit, asigurandu-se astfel continuitatea inchinarii precrestine; acesta este un ritual nebiblic (v. Ezechiel 8.15-18)
- Sarbatoarea solstitiului de iarna a „Craciunului” stabilita la 25 decembrie, numita „Dies natalis solis invicti” (ziua celebrarii „nasterii soarelui invincibil”) devine sarbatoarea crestina a nasterii lui Isus Hristos; Biblia insa nu mentioneaza data (nici ziua, nici luna) nasterii Mantuitorului; se poate deduce numai ca El nu S-a nascut in timpul iernii, dat fiind ca pastorii – carora li s-a dat vestea nasterii Sale - se aflau cu turmele afara in camp, ceea ce nu are loc niciodata iarna (v. Luca 2.8)

Compromisul intre paganism si crestinism devenise perfect: paganii crestinati isi pastrau obiceiurile favorite, iar crestinii dobandeau traditii si ritualuri nebiblice. Se nastea o religie comuna numita „crestina”, menita sa impace pe toata lumea.

S-a ajuns la o „crestinare” in masa si a celor necrestini (practic numai formala, deoarece cei mai multi nu erau convinsi de adevarurile crestine).
In fapt s-a realizat o imbinare armonioasa a paganismului cu crestinismul.
Majoritatea oamenilor au inceput sa urmeze calea traditiilor – de acum „crestine” – si mai putin cea a lui Hristos.

Uimitoarea schimbare subtila produsa de-a lungul acestor secole ramane insa interventia omului in a schimba Legea lui Dumnezeu.

De atunci si pana in zilele noastre majoritatea bisericilor au preluat si dus mai departe inchinarea duminicala, departandu-se de adevarata zi biblica de inchinare.

Sarbatoarea Duminicii nu este o sarbatoare oranduita de Dumnezeu, ci o sarbatoare de origine umana, data prin autoritate omeneasca.

Legea lui Dumnezeu este rezumata in cele Zece Porunci.
Respectarea acesteia presupune respectarea tuturor acestor Zece Porunci:

„10 Caci, cine pazeste toata Legea, si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate.”

(Iacov 2.10)

Omului nu ii este cu putinta sa respecte in totalitate cerintele Legii.
Acest lucru L-a facut Isus Hristos in locul sau.

De acum omul cu credinta in El se afla „in Hristos”, eliberat de robia Legii.

Credinta in Isus nu anuleaza insa valabilitatea Legii celor Zece Porunci:

„31 Deci, prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.”

(Romani 3.31)

Legea ramane pentru totdeauna linia directoare a vietii omului. Si anume asa cum a fost ea data de Dumnezeu, si nu in felul modificat de om.

Porunca a patra trebuie respectata in aceeasi masura ca si celelalte noua, si anume asa cum este ea formulata in Lege de catre Insusi Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu spune:

„27 ... ce binecuvantezi Tu, Doamne, este binecuvantat pentru vesnicie!”

(1 Cronici 17.27)

Ziua a saptea a fost binecuvantata de la intemeierea universului.

Printre multele revelari ale ultimei carti a Bibliei gasim si urmatoarea:

„19 Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis: si s-a vazut chivotul legamantului Sau, in Templul Sau. Si au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pamant, si o grindina mare.”

(Apocalipsa 11.19)

Chivotul legamantului era o lada de lemn care trebuia pazita cu cea mai mare strictete, deoarece in ea se aflau cele doua table ale legamantului, scrise cu Insusi degetul lui Dumnezeu, si anume Legea celor Zece Porunci.

Aceasta o cuprinde si pe cea de a patra.

Sa fi modificat Dumnezeu ulterior ceea ce El a binecuvantat pentru vesnicie?

Cu siguranta ca nu.

Note:

[1] Suetonius: De Vita Caesarum--Domitianus, c. 110 C.E., Chapter XII
[2] Apostolic Constitutions, Book VII, Chapter 23
[3] Justin Martyr: The First Apology, Chapter LXVII. – Weekly worship of the Christians
[4] Codex Justinianus: Book 3, Title 12, Par. 2
[5] Eusebius of Caesarea: The Life of the Blessed Emperor Constantine, Book III., Chapter XVIII – XX
[6] Synod of Laodicea, canon XXIX