3. Ce este credinta?

Priveste un obiect oarecare, de exemplu un mar.
Esti convins ca este un mar sau presupui numai?
Nu presupui, ci stii cu mare siguranta.
Crezi lucrul acesta, pentru ca il vezi.

Tot asa, credinta se refera la lucruri, fenomene, fiinte care exista, dar care (inca) nu se vad sau la evenimente care inca nu s-au intamplat, dar care urmeaza sa devina realitate.

Aceasta, si nu altceva, este credinta.

Definitia biblica a credintei este urmatoarea:

„1... credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.” (Evrei 11.1)

„Lucrurile nadajduite” sunt acelea asupra carora omul credincios isi are „atintite” privirile, stiind ca intr-o zi le va vedea implinindu-se.
El este puternic incredintat despre existenta lucrurilor pe care in momentul de fata nu le vede.
Intreg capitolul 11 din cartea Evrei ii aminteste in mod succint pe unii din aceia pentru care credinta a reprezentat un loc prioritar in viata lor.

La baza gandirii celui credincios este convingerea ca universul, natura si viata au fost aduse la existenta de o fiinta superioara, nevazuta noua, cu capacitati atotputernice, numita Dumnezeu:

„3 Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.” (Evrei 11.3)

Insasi existenta lumii de azi o datoram unui om credincios: Noe.
Acum ca. 4400 de ani, cand Dumnezeu a hotarat, in urma stricaciunii oamenilor, sa nimiceasca orice fiinta de pe fata pamantului (Geneza 6.1-7; 11-13), „9 ... Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui”. (Geneza 6.9)
Dumnezeu a zis lui Noe:
"Sfarsitul oricarei fapturi este hotarat inaintea Mea, fiindca au umplut pamantul de silnicie; iata, am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul.” (Geneza 6.13)
„ ... iata ca Eu am sa fac sa vina un potop de ape pe pamant, ca sa nimiceasca orice faptura de sub cer, care are suflare de viata; tot ce este pe pamant va pieri. (Geneza 6.17)
Totodata I-a dat lui Noe instructiuni exacte de construire a unei corabii in care sa intre el si familia lui, precum si „din tot ce traieste, din orice faptura, din fiecare soi”: pasari, vite, taratoare (Geneza 6.14-21).
„22 Asa a si facut Noe: a facut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Geneza 6.22)
A facut aceasta „prin credinta”, „cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau ...” (Evrei 11.7)
S-a salvat astfel nu numai pe sine si familia lui, ci a devenit totodata precursorul de la potop incoace al intregii civilizatii umane care i-a urmat pana in ziua de azi.

Aceasta „incredere neclintita in lucrurile nadajduite” i-a facut pe oamenii credintei din decursul timpului sa nu puna pret pe avantajele si placerile trecatoare, ci pe „lucrurile viitoare”. (Evrei 11.20)
Pentru omul necredincios conteaza in principal ceea ce vede si ceea ce este palpabil.
De aceea el nu poate accepta nicidecum existenta unui Dumnezeu nevazut si implicit nici fagaduintele Sale.
Credinciosul insa traieste sau „umbla” „prin credinta, nu prin vedere”. (2 Corinteni 5.7)
Fiind „plin de incredere” (2 Corinteni 5.8) el are certitudinea mantuirii si a dobandirii vietii vesnice prin credinta sa in Domnul Isus Hristos.
Credinta si Persoana Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, sunt legate indisolubil, deoarece El este „Capetenia si Desavarsirea credintei noastre”. (Evrei 12.2)

Oamenii care au trait acum ca. 2000 de ani au avut marele privilegiu de a-L vedea pe Dumnezeu Fiul cu proprii lor ochi.
Venirea Sa pe pamant fiind profetizata cu sute de ani inainte in cartile Vechiului Testament de catre profetii din vechime, cei contemporani cu Domnul Isus, verificand Scripturile, puteau stii ca il aveau in fata lor pe Insusi Dumnezeu Fiul.

Prin faptul ca profetia primei Sale veniri se implinise atunci, pentru ei credinta devenise realitate.
Dumnezeu devenise vizibil pentru oameni, nascandu-se pe pamant ca om.
Este edificator dialogul Fiului lui Dumnezeu cu Filip, unul din ucenicii Sai:

„7 Daca m-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste; si L-ati si vazut."
8 "Doamne", i-a zis Filip, "arata-ne pe Tatal, şi ne este de ajuns."
9 Isus i-a zis: "De atata vreme sunt cu voi, si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal. Cum zici tu dar: ,Arata-ne pe Tatal?'” (Ioan 14.7-9)

Ei nu numai ca L-au vazut pe Dumnezeu intrupat, ci Insusi pe Mantuitorul nostru.
Acesta era de altfel scopul pentru care El a venit: de a-l salva (sau: mantui) pe om de la pieire, aratandu-i calea spre vesnicie.
Isus a zis: "Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan 14.6)
O alta modalitate de a ajunge la Dumnezeu nu exista.
In afara de Isus nu exista alt intermediar sau mijlocitor in care sa ne punem increderea:
„5 ... este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos”. (1 Timotei 2.5)

Fiind muritori, aceia care isi predau viata lui Isus vor muri ca si toti ceilalti oameni, insa cand vor invia, vor avea neconditionat viata fara de moarte. Isus ne asigura ca oricine isi pune increderea in El are din acel moment viata vesnica (chiar daca va muri). El ne spune:

„25 ... Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai”. (Ioan 11.25)

„24 Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan 5.24)

„47 Adevarat, adevarat, va spun, ca cine crede in Mine, are viata vesnica.” (Ioan 6.47)

„25 Adevarat, adevarat va spun, ca vine ceasul, si acum a si venit, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si cei ce-l vor asculta, vor invia.” (Ioan 5.25)

„28 Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29 si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata.” (Ioan 5.28,29)

Deci, toti oamenii care au murit vor invia. Cei ce au crezut in Isus vor invia la viata fara de moarte, fara a fi gasiti vinovati (aceasta este prima inviere), ceilalti insa vor invia, fiecare pentru a fi „judecat dupa faptele lui”; deoarece nu au vrut sa accepte oferta mantuitoare a lui Hristos de a lua asupra Lui si pacatele lor, ei vor trebui sa suporte consecintele deciziei luate (aceasta este cea de a doua inviere, care va avea loc la o mie de ani dupa cea dintai); v. Apocalipsa 20.

Isus Hristos Si-a inceput lucrarea pe pamant prin a-Si alege cativa oameni obisnuiti, carora li S-a revelat, facandu-le cunoscuta calea spre viata vesnica.
Acesti oameni, numiti ucenici, au crezut in El si in tot ceea ce le explica; de multe ori Isus  a facut minuni in vazul tuturor: invierea lui Lazar, dupa ce acesta murise deja de patru zile (Ioan 11.11-44); potolirea furtunii (Matei 8.23-27); vindecarea unui paralizat (Matei 9.1-8);  invierea fiicei lui Iair si vindecarea unei femei (Matei 9.18-26); vindecarea a doi orbi (Matei 9.27-31); inmultirea painilor (Matei 14.13-21); mersul pe apa (Matei 14.22-33) etc.

Cei care au crezut atunci in El au facut-o pentru ca au vazut acele minuni pe care Le-a facut El in fata lor.
Au fost insa si oameni care au crezut in El in mod neconditionat, fara sa doreasca sa vada mai intai.
De pilda sutasul care a avut deplina incredere in puterea de a vindeca a lui Isus.
El L-a rugat pe Isus sa-l insanatoseasca pe robul sau, care se afla grav bolnav la pat, fara insa sa-i ceara sa mearga cu el acasa si nici nu si-a manifestat astfel dorinta de a vedea imediat vindecarea solicitata.
Un cuvant din partea Lui i-a fost de ajuns sa stie ca ceea ce El vrea se si implineste:

„5 Pe cand intra Isus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, care-L ruga
6 si-I zicea: "Doamne, robul meu zace in casa slabanog, si se chinuieste cumplit." 7 Isus i-a zis: "Am sa vin si sa-l tamaduiesc."
8 "Doamne", a raspuns sutasul, "nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu; ci zi numai un cuvant, si robul meu va fi tamaduit.
9 Caci si eu sunt om sub stapanire; am sub mine ostasi, si zic unuia: ,Du-te!' si se duce; altuia: ,Vino!' si vine; si robului meu: ,Fa cutare lucru!' si-l face.
10 Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, si a zis celor ce veneau dupa El: "Adevarat va spun ca nici in Israel n-am gasit o credinta asa de mare.
13 Apoi a zis sutasului: "Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta." Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela.” (Matei 8.5-13)

Tot asa este si in zilele noastre: nu trebuie sa vedem mai intai intamplandu-se ceea ce ne dorim, ci rugaciunea plina de credinta pe care o inaltam lui Dumnezeu in Numele Domnului Isus ne va fi de ajuns, urmand sa se faca voia Lui.

Ceea ce Ii cerem ni se va da. Isus spune:

„23 ... Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da.” (Ioan 16.23)

„22 Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi.” (Matei 21.22)

Insa nu intotdeauna cererile noastre se implinesc asa cum ne-am dori noi.
S-ar putea ca Dumnezeu sa raspunda in alt fel la unele cereri ale noastre.
Ulterior vom constata, privind retrospectiv, ca Dumnezeu in intelepciunea Sa ne-a condus pe alte cai spre rezolvarea optima a dorintei, rezolvare care de multe ori poate fi diferita de dorintele noastre initiale.

Toma, unul din cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus, a ramas cunoscut sub numele de „Toma Necredinciosul”. De ce?
Explicatia o gasim in Evanghelia dupa Ioan, in capitolul unde sunt relatate evenimentele ce au succedat invierii Domnului Isus Hristos.

„19 In seara aceleiasi zile, cea dintai a saptamanii, pe cand usile locului unde erau adunati ucenicii erau incuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat in mijlocul lor, si le-a zis: "Pace voua!"
20 Si dupa ce a zis aceste vorbe, le-a aratat mainile si coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, cand au vazut pe Domnul.
21 Isus le-a zis din nou: "Pace voua! Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi."
22 Dupa aceste vorbe, a suflat peste ei, si le-a zis: "Luati Duh Sfant!
23 Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate; si celor ce le veti tine vor fi tinute.
24 Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Isus.
25 Ceilalti ucenici i-au zis deci: "Am vazut pe Domnul!" Dar el le-a raspuns: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede."
26 Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a stat in mijloc, si le-a zis: "Pace voua!"
27 Apoi a zis lui Toma: "Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana, si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios."
28 Drept raspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu!"
29 "Tomo" i-a zis Isus, "pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut."” (Ioan 20.19-29)

De aici rezulta ca „a fi credincios” inseamna sa credem si fara sa avem dovezi vizibile.

Multi oameni obisnuiesc sa afirme despre sine: „Eu am credinta mea!”
E ca si cum ar exista diferite credinte personale, la fel de numeroase precum numarul persoanelor care fac aceasta afirmatie.

Biblia insa afirma urmatoarele:

„5 Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.” (Efeseni 4.5)

Ea vesteste oamenilor: 

„ 4 ... voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre.” (Efeseni 4.4)

Nadejdea, la fel ca si credinta, reprezinta asteptarea implinirii unor lucruri viitoare.
Ea nu se refera la lucruri care se vad, deoarece „ o nadejde care se vede, nu mai este nadejde: pentru ca ce se vede, se mai poate nadajdui?
Pe cand, daca nadajduim ce nu vedem, asteptam cu rabdare.” (Romani 8.24,25)

Nu este vorba de „nadejdea in niste bogatii nestatornice, ci in Dumnezeu” (1 Timotei 6.17) si in Domnul „Isus Hristos, nadejdea noastra”. (1 Timotei 1.1)

Asteptam „fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos.” (Tit 2.13) (v. si 1 Corinteni 1.7)

Credinta nu este un merit dobandit prin eforturi proprii:

„8 Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8,9)

Cine a inteles ca Isus va veni a doua oara, pe norii cerului (v. Daniel 7.13; Matei 24.30; 26.64; Faptele Apostolilor 1.11; Apocalipsa 1.7) intr-o zi in care mortii in Hristos vor invia nesupusi putrezirii (v. 1 Corinteni 15.52; 1 Tesaloniceni 4.16,17), stie ca Dumnezeu este Cel care i-a revelat aceasta intelegere.
Prin ce modalitate ne daruieste Dumnezeu credinta? Biblia spune:

„17 ..., credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos.” (Romani 10.17)

Cuvantul este Sfanta Scriptura sau Biblia in intregime, de pe paginile careia oricine are posibilitatea de a lua la cunostinta vestea buna a mantuirii prin credinta in Isus Hristos.

Dupa inaltarea Sa la cer in urma cu ca. 2000 de ani, nimeni nu L-a mai vazut.
Insa prin puterea credintei Il iubim si credem in Cel pe care (inca) nu L-am vazut:

„5 Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi!
6 In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari,
7 pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos,
8 pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El, fara sa-L vedeti, si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita,
9 pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre.” (1 Petru 1.5-9)

Credinta in Isus Hristos este garantia vietii vesnice.
Nu este esential pentru noi sa stim tot ceea ce a facut Isus cat a trait ca om pe pamant.
Nici nu trebuie sa cerem lui Dumnezeu semne si minuni ca dovezi vizibile pentru a putea crede.
Ceea ce este consemnat in Biblie este suficient pentru a capata credinta mantuitoare: