3. Mantuirea prin credinta

Dumnezeu ofera tuturor oamenilor mantuirea ca un dar, in mod gratuit, si anume prin credinta in Fiul Sau Isus Hristos:

„8 Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.“ (Efeseni 2.8)

Cineva care afla de posibilitatea mantuirii sale (sau: salvarii sale de la moartea vesnica) ar trebui sa resimta o imensa bucurie, avand din acel moment certitudinea ca viata sa nu este pierduta.
Aceasta veste minunata a fost adusa oamenilor de catre un sol al cerului, in urma cu doua milenii, imediat dupa ce Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat pe pamant:

„10 Dar ingerul le-a zis: "Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
11 astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2.10,11)

Dumnezeu doreste ca toti oamenii, fara nici o exceptie, sa accepte oferta Sa de salvare dintr-o lume despartita de El. El vrea sa refaca cu fiecare dintre noi acea legatura care a existat initial.
Aceasta nu se poate realiza decat prin pocainta, adica prin constientizarea starii noastre imperfecte, regretarea greselilor facute si punerea increderii in unicul Salvator (biblic: Mantuitor) posibil: Isus Hristos.

„23 Doresc Eu moartea [vesnica a] pacatosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca [vesnic]?” (Ezechiel 18.23)

De ce atunci multi oameni nu gasesc calea spre credinta care le este oferita de catre Dumnezeu?

Raspunsul la aceasta intrebare ne este dat de pilda samanatorului, rostita de Domnul Isus:

„3 El le-a vorbit despre multe lucruri in pilde, si le-a zis: "Iata, semanatorul a iesit sa semene.
4 Pe cand semana el, o parte din samanta a cazut langa drum, si au venit pasarile si au mancat-o.
5 O alta parte a cazut pe locuri stancoase, unde n-avea pamant mult: a rasarit indata, pentru ca n-a gasit un pamant adanc.
6 Dar, cand a rasarit soarele, s-a palit; si, pentru ca n-avea radacini, s-a uscat.
7 O alta parte a cazut intre spini: spinii au crescut, si au inecat-o.
8 O alta parte a cazut in pamant bun, si a dat rod: un graunte a dat o suta, altul saizeci, si altul treizeci.
9 Cine are urechi de auzit, sa auda." (Matei 13.3-9)

”18 Ascultati dar ce inseamna pilda semanatorului.
19 Cand un om aude Cuvantul privitor la Imparatie, si nu-l intelege, vine Cel rau si rapeste ce a fost semanat in inima lui. Acesta este samanta cazuta langa drum.
20 Samanta cazuta in locuri stancoase, este cel ce aude Cuvantul, si-l primeste indata cu bucurie;
21 dar n-are radacina in el, ci tine pana la o vreme; si, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el.
22 Samanta cazuta intre spini, este cel ce aude Cuvantul; dar ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor ineaca acest Cuvant, si ajunge neroditor.
23 Iar samanta cazuta in pamant bun, este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci." (Matei 13.18-23)

In pilda samanatorului ne sunt prezentate patru categorii de oameni. Aceste categorii se deosebesc intre ele in functie de modul in care raspunde omul in final la auzirea Cuvantului lui Dumnezeu.
Felul in care Cuvantul isi gaseste ecoul in viata oamenilor este ilustrat treptat, incepand de la cei indiferenti pana la aceia care inteleg Cuvantul roditor.

Pilda semanatorului, la fel ca si alte pilde ale Domnului Isus, este relatata in Evangheliile lui Matei, Marcu si Luca.
Relatarile lor, desi nu sunt identice ca forma, totusi, prin amanuntele pe care le aduce fiecare in parte, se completeaza reciproc, astfel incat impreuna intregesc intelesul adanc al acestei pilde:

Semanatorul este Insusi Isus Hristos. El „a iesit sa semene” (Matei 13.3) „Cuvantul” (v. Marcu 4.14) „privitor la Imparatie” (Matei 13.19).
Cu alte cuvinte, El „strabatea toata Galilea, invatand pe norod in sinagogi, propovaduind [vestind, facand cunoscuta] Evanghelia Imparatiei”. (Matei 4.23)

„Evanghelia” provine din cuvantul grecesc evangelios care inseamna „vestea cea buna”.

Insa cui ii apartine aceasta imparatie?

Raspunsul ne este dat in Marcu 1.14,15 unde se relateaza despre inceputul propovaduirii lui Isus:

„14 Dupa ce a fost inchis Ioan, Isus a venit in Galilea, si propovaduia Evanghelia [vestea buna a] lui Dumnezeu.
15 El zicea: "S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti in Evanghelie [vestea buna]."” (Marcu 1.14,15)

Isus indemna deci pe oameni sa se pocaiasca si sa creada in Evanghelie.
Ce inseamna insa aceste doua notiuni: pocainta si credinta in Evanghelie?

„A te pocai” inseamna a constientiza ca esti o fiinta pacatoasa (supusa greselilor), luand la cunostinta totodata ca urmarea pacatului este moartea vesnica, pentru ca dupa aceea sa regreti profund greselile savarsite, incercand sa nu le mai repeti.

„Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu” este vestea buna despre domnia / conducerea / stapanirea lui Dumnezeu.

„A crede in Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu” inseamna a cunoaste pe baza scrierilor biblice ca singurul Salvator de la consecinta pacatului, care este moartea vesnica, este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (El Insusi Dumnezeu).

Dar nu a fost Dumnezeu inca de la inceputul creatiei Sale stapanul universului si al tuturor fiintelor? De ce afirma Scriptura ca „Imparatia lui Dumnezeu este aproape”?

Dumnezeu a fost si va fi mereu Suveranul universului, insa dupa caderea in pacat (neascultarea fata de Dumnezeu), omul traieste sub influenta celui care l-a ispitit sa cada in neascultare, facand din el o fiinta muritoare: Cel rau, Diavolul sau Satana (v. Faptele Apostolilor 26.18). 

Dumnezeu nu a intervenit insa imediat in desfasurarea ulterioara a istoriei.

In mod firesc, apar aici doua intrebari care isi au si raspunsul:

1. De ce Dumnezeu nu L-a distrus imediat pe Cel rau (Satana sau Diavolul), mai ales ca acesta era adversarul Sau (cuvantul „Satana” vine din ebraicul satan si inseamna „dusman”, „adversar”)?

Raspuns: Raul cauzat de Satana sau Diavol („Diavolul” provine din cuvantul grecesc diabolos, care se traduce prin „defaimator”, „dezbinator”), acela care prin argumente inselatoare l-a ispitit pe om sa nu asculte de Cuvantul lui Dumnezeu, creindu-i impresia ca incalcarea poruncii divine ar aduce cu ea suveranitate si cunoastere (v. Geneza 3.1, 4-6; 2 Corinteni 11.3; Apocalipsa 12.9), trebuia lasat sa se „descopere” ca inselator si teribil de distructiv in fata fiintelor din univers, si anume in fata ingerilor lui Dumnezeu si a oamenilor.

Insa la vremea potrivita, Satana isi va primi pedeapsa binemeritata (v. Apocalipsa 20.10).

2. De ce oamenii nu au fost luati atunci imediat sub ocrotirea divina, ci lasati de-a lungul a mii de ani si pana in ziua de azi sub influenta Celui rau?

Raspuns: In dreptatea Sa, Dumnezeu nu putea sa lase nepedepsita vina neascultarii de Cuvantul Sau. Ca urmare a acesteia, omul a devenit o fiinta muritoare.

Insa acest fapt nu inseamna ca Dumnezeu l-a abandonat pe om, ci dimpotriva:
in mila Sa, Dumnezeu nu vrea sa-i lase pe oameni fara sansa de a putea reveni in starea lor initiala, aceea de fiinte nemuritoare.

Ispasirea pentru pacat putea fi facuta numai printr-o jertfa desavarsita: cea a unui om (si nu a unei alte fiinte) fara pacat (adica: fara cusur, desavarsit).
Dar Singurul care este desavarsit este Insusi Dumnezeu. Si pentru ca ispasirea trebuia facuta de om, El s-a nascut pe pamant ca om. Aceasta s-a intamplat in urma cu circa 2000 de ani.
A fost momentul in care Dumnezeu a hotarat sa intervina.
La varsta de circa 30 de ani Isus S-a revelat oamenilor ca fiind Hristosul.
Atunci „s-a implinit vremea” (Marcu 1.15) inceputului rascumpararii omului din aceasta lume „pierduta”.
Cel ce devenise „stapanitorul lumii acesteia” (Ioan 12.31; 14.30) urma sa fie osandit prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. Prin moartea, invierea si inaltarea Sa la cer, Isus Hristos a triumfat asupra mortii vesnice. In acelasi timp, diavolul a fost infrant pentru totdeauna (v. Ioan 12.31; 16.11).
De atunci „Evanghelia aceasta a Imparatiei” este vestita tot mai mult in intreaga lume, pentru ca oricine sa poata afla vestea buna a mantuirii sale prin credinta in lucrarea savarsita de Dumnezeu, in Persoana Fiului Sau Isus Hristos.

Cu toate ca „Cel rau” stie ca este infrant si ca vremea pedepsei sale definitive se scurteaza cu trecerea fiecarei zile, el continua sa-i impiedice pe oameni sa afle si sa se convinga de adevarul Cuvantului privitor la Imparatie, care da certitudinea vietii vesnice celui care crede in Isus Hristos:

„13 V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica.” (1 Ioan 5.13)

De aceea potrivnicul nostru „diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, si cauta pe cine sa inghita.” (1 Petru 5.8)
„12 ... Vai de voi, pamant si mare! Caci diavolul s-a pogorat la voi, cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” (Apocalipsa 12.12)

Cum incearca diavolul „sa inghita” pe  oameni?

El este „9 ... balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume.” (Apocalipsa 12.9)

Metodele sale de a insela sunt multiple, de la cele mai simple pana la cele mai subtile.
Scopul final este de a-l abate pe om sa ia la cunostinta despre posibilitatea mantuirii sale prin credinta in Isus Hristos.
Ca „tata al minciunii” (v. Ioan 8.44) el il ademeneste pe om prin diverse teorii, preocupari, aspiratii si ganduri, neconforme cu voia si adevarul lui Dumnezeu, care sa il indeparteze total pe om de la aflarea Cuvantului, consemnat in Cartea inspirata de Dumnezeu Insusi: Biblia sau Sfanta Scriptura.

Cu aceasta avertizare incepe Domnul Isus Hristos explicarea pildei Semanatorului, prezentata in cele trei Evanghelii sinoptice in felul urmator:

„19 Cand un om aude Cuvantul privitor la Imparatie, si nu-l intelege, vine Cel rau si rapeste ce a fost semanat in inima lui. Acesta este samanta cazuta langa drum.” (Matei 13.19)

„15 Cei infatisati prin samanta cazuta langa drum, sunt aceia in care este semanat Cuvantul; dar dupa ce l-au auzit, vine Satana indata, si ia Cuvantul semanat in ei.” (Marcu 4.15)

„12 Cei inchipuiti in samanta cazuta langa drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul si ia Cuvantul din inima lor, ca nu cumva sa creada, si sa fie mantuiti.” (Luca 8.12)

Acestia sunt acei oameni care aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu ajung sa-l inteleaga. Cel rau le abate imediat gandurile in alte directii, asa incat existenta acestora va continua sa se duca exclusiv la nivelul preocuparilor prioritare lumesti si trecatoare, nesocotind total Cuvantul candva auzit.

„20 Samanta cazuta in locuri stancoase, este cel ce aude Cuvantul, si-l primeste indata cu bucurie;
21 dar n-are radacina in el, ci tine pana la o vreme; si, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el.” (Matei 13.20,21)

„16 Tot asa, cei infatisati prin samanta cazuta in locurile stancoase, sunt aceia care, cand aud Cuvantul, il primesc indata cu bucurie;
17 dar n-au radacina in ei, ci tin pana la o vreme; si cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el.” (Marcu 4.16,17)

„13 Cei inchipuiti in samanta cazuta pe stanca, sunt aceia care, cand aud Cuvantul, il primesc cu bucurie; dar n-au radacina, ci cred pana la o vreme, iar cand vine ispita, cad.” (Luca. 8.13)

Aceasta a doua categorie ii cuprinde pe cei care se bucura imediat dupa ce iau la cunostinta despre Cuvantul Imparatiei lui Dumnezeu. Insa Cuvantul auzit va fi prezent numai pentru o scurta perioada de timp in viata lor, deoarece acesta nu va putea prinde radacina. Ei sunt aceia care s-au bucurat la auzirea mesajului divin, dar la confruntarea cu diverse probleme de viata si aflati sub diverse noi influente, entuziasmul lor manifestat initial  la auzirea Cuvantului dispare.
Neinvestind timp pentru studierea Cuvantului biblic, nu au intelegerea, clarviziunea si taria de caracter necesare pentru a recunoaste actiuni si ceremonii mai mult sau mai putin religioase neconforme Cuvantului si a se delimita de acestea. In consecinta, acestia se marginesc in mod comod si necomplicat la respectarea de obiceiuri si traditii mostenite, dezicandu-se cu usurinta si in totalitate de Cuvant.

„22 Samanta cazuta intre spini, este cel ce aude Cuvantul; dar ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor ineaca acest Cuvant, si ajunge neroditor.” (Matei 13.22)

„18 Altii sunt cei infatisati prin samanta cazuta intre spini; acestia sunt cei ce aud Cuvantul;
19 dar navalesc in ei grijile lumii, inselaciunea bogatiilor si poftele altor lucruri, care ineaca Cuvantul, si-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4.18.19)

„14 Samanta, care a cazut intre spini, inchipuieste pe aceia care, dupa ce au auzit Cuvantul, isi vad de drum, si-l lasa sa fie inabusit de grijile, bogatiile si placerile vietii acesteia, si n-aduc rod care sa ajunga la coacere.” (Luca 8.14)

A treia categorie se refera la aceia care aud Cuvantul, dar care nu staruie in citirea Bibliei pentru a aprofunda mesajul primit, ci se lasa coplesiti de influentele lumesti:

- Grijile sau ingrijorarile vietii acesteia ne apasa in mod inevitabil pe fiecare dintre noi, incat nu le putem tagadui existenta. Dar acela care se adanceste cu incredere in Cuvantul biblic inspirat va sti ca nu trebuie sa-si faca griji pentru absolut nimic. Versetul urmator este de un sprijin real oricui, indiferent de gravitatea situatiilor cu care ar fi sa fie confruntat:

”6 Nu va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. 
7 Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus.” (Filipeni 4.6,7)

Multi aud la un moment dat mesajul Cuvantului, dar cand se confrunta cu diferite griji si probleme de viata, vor crede conform gandirii lumesti ca mesajul auzit candva este numai teoretic si deci nu poate sa ii ajute cu nimic. Ca urmare, vor ignora Cuvantul, astfel incat acesta nu va putea „rodi” in viata lor. Deoarece le-a lipsit interesul de a aprofunda cunoasterea Cuvantului, acestia nu stiu ca mesajul biblic are mare putere calauzitoare si transformatoare in viata. Cuvantul este real, deoarece „este viu si lucrator” (Evrei 4.12). Pe masura ce il studiem vom patrunde tot mai mult in intelesul sau adanc. Toate bogatiile acestei lumi nu valoreaza nimic fata de acest „margaritar de mare pret” (Matei 13.46). „Cine are urechi de auzit” va intelege ca tocmai Cuvantul este adevaratul indrumator in viata sa.

- Bogatiile devin pentru unii prioritare in viata, acumularea lor constituind pentru ei un scop in sine. Preocuparea acestora va fi aceea de a-si mari permanent averea, iar Cuvantul va fi aproape uitat si nu va putea da niciodata rod in viata lor. In siguranta lor de sine, acesti oameni ignora faptul ca Dumnezeu nu recomanda nicidecum acumularea de bogatii ca scop in sine, ci dimpotriva:

„15 Apoi le-a zis: "Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui." (Luca 12.15)

„10 ... cand cresc bogatiile, nu va lipiti inima de ele.” (Psalmii 62.10)

Deci pe de o parte, ei aleg sa se indrepte inspre o tinta iluzorie si neconforma cu voia lui Dumnezeu, iar pe de alta parte nu vor ajunge niciodata la implinirea spirituala in Hristos. Isus Hristos spune: „21 ... unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.” (Matei 6.21) Comoara la care se refera El este Cuvantul. Cei care insa isi alipesc inima de „comorile” lumesti – fie acestea bogatii, poftele altor lucruri sau placerile vietii acesteia - si in acelasi timp nesocotesc Cuvantul divin, vor constata in cele din urma ca s-au inselat, deoarece drumul ales de ei nu i-a condus catre viata vesnica. Neavand credinta in Hristos, singurul lor Aparator in fata maniei viitoare (v. Ioan 3.36; Romani 5.9; 1 Tesaloniceni 1.10), ei merg pe calea pierzarii vesnice.

Aceste trei categorii de oameni se regasesc in mod concis si in urmatorul verset:

„3 Si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii,
4 a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4.3,4)

In finalul pildei semanatorului, ne este prezentata inca o categorie de oameni:

„23 Iar samanta cazuta in pamant bun, este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci." (Matei 13.23)

„20 Altii apoi sunt infatisati prin samanta cazuta in pamant bun. Acestia sunt cei ce aud Cuvantul, il primesc, si fac rod: unul treizeci, altul saizeci si altul o suta."” (Marcu 4.20)

„15 Samanta, care a cazut pe pamant bun, sunt aceia care, dupa ce au auzit Cuvantul, il tin intr-o inima buna si curata, si fac rod in rabdare.” (Luca 8.15)

Cea de a patra categorie ii reprezinta pe cei care, la fel ca si ceilalti, aud Cuvantul.
Spre deosebire de ceilalti insa, ei il inteleg. Aceasta nu pentru ca sunt inzestrati in mod necesar cu o inteligenta superioara celorlalti, ci pentru ca il primesc. Cuvantul va locui de acum inainte in ei, si va lucra in viata lor. Aceasta nu fi asemenea unui proces magic, independent de vointa omului, ci se va face cu participarea activa a acestuia.
Ei sunt aceia care pe langa faptul ca au auzit Cuvantul, se vor stradui sa si aplice in viata lor cele aflate. Cuvantul va lucra in inima lor si in timp ii va transforma din starea lor aflata sub influentele unei lumi cazute intr-o alta noua, conforma cu voia lui Dumnezeu.

Aceste trepte spre implinire si desavarsire sunt consemnate sub inspiratie divina de catre apostolul Petru astfel:

„5 ... dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta;
6 cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
8 Caci, daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umbla cu ochii inchisi, si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate.
10 De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata.
11 In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1.5-11)