9. Rascumpararea

Dupa cum usor se poate deduce, cuvantul „rascumparare” inseamna „a cumpara inapoi” sau „a redobandi ceva / a intra din nou in posesia a ceva ce ti-a apartinut initial”.

Biblia face in repetate randuri referire la notiunea de rascumparare si in egala masura la cea de „Rascumparator”.

Initial, omul – ca fiinta creata de El – a apartinut lui Dumnezeu. Nu in sensul strict posesiv, ci ca o fiinta dotata cu insusirile date de catre cel care l-a adus la viata.
Insusirile omului nu puteau fi decat foarte asemanatoare cu cele ale creatorului sau, deoarece urma sa fie adusa la existenta o fiinta aflata in deplina concordanta cu imaginea dorita de creator:

„26 Apoi Dumnezeu a zis: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; ...”
27 Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; ...”

(Genesa 1.26,27)

In urma neascultarii lor, primii doi oameni – care pana atunci traisera intr-o deplina comuniune cu Dumnezeu – au devenit muritori, departandu-se nu numai in mod spiritual, dar si in fapt de locul vietuirii lor de pana atunci:

„23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din gradina Edenului, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat.
24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”

(Genesa 3.23,24)

Din clipa aceea omul s-a departat din ce in ce mai mult de creatorul sau, instrainandu-se de El si capatand o „fire pamanteasca”:

„19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute, si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.”

(Galateni 5.19-21)

Ca  acest fel de a fi este in antagonism cu cel al lui Dumnezeu, ne-o reveleaza urmatoarele versete:

„22 Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,
23 blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege.”

(Galateni 5.22-23)

De la caderea in pacat a lui Adam si pana in ziua de azi oamenii au tins mai degraba inspre „firea pamanteasca”, incompatibila cu Duhul lui Dumnezeu:

„17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora ...„

(Galateni 5.17)

Prin sacrificiul Sau, mantuitorul Isus Hristos nu numai ca a luat asupra Sa pedeapsa pacatului, ci:

„14 El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege ...”

(Tit 2.14)

Rascumpararea are aici si functia eliberatoare de sub puterea pacatului sau a oricarei faradelegi.

„5 ... Omul Isus Hristos
6 ... S-a dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti ...”

(1 Timotei 2.5,6)

Pentru orice cumparare trebuie desigur platit un anumit pret.
In cazul de fata acesta este unul cu totul neobisnuit:

„18 caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati de la parintii vostri,
19 ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana.”

(1 Petru 1.18,19)

Noi toti – fara exceptie - am „fost rascumparati din felul desert de vietuire” mostenit:

„9 ... ai fost injunghiat, şi ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod şi de orice neam.”

(Apocalipsa 5.9)

Continuam sa vietuim dupa „firea pamanteasca”, aflandu-ne sub imperiul inevitabilelor influente nu mereu favorabile si a ispitelor ce ne inconjoara.
Prin lucrarea infaptuita, Hristos insa a marcat un semn.
Din clipa in care luam la cunostinta actul infinitei Sale devotiuni pentru fiinta umana, constiinta noastra ne pune in fata unei noi situatii:
aceea de a opta pentru renuntarea treptata la „firea pamanteasca”.

Aceasta nu poate fi insa inlaturata dintr-o data.
Atata timp cat traim in aceasta lume, vom purta in noi legea pacatului sau a raului:

„18 Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.
19 Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac!
20 Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine.
21 Gasesc dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine.
22 Fiindca, dupa omul din launtru imi place Legea lui Dumnezeu;
23 dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea, si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele.”

(Romani 7.18-23)

Singurul „antidot” impotriva „firii pamantesti” este acela da a o ignora sau a o „atarna in cui”:

„24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei.”

(Galateni 5.24)

Putem aduce in viata noastra treptat „roadele Duhului”:

„16 ... umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti.”

(Galateni 5.16)

Vom sti astfel candva ca am fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniseram de la stramosii nostri.

Hristos a facut posibila rascumpararea pentru toti oamenii, insa nu toti vor beneficia de aceasta, ci numai cei care vor intelege ca de acum inainte vor trebui sa-si reconsidere viata, nemaifacand faptele firesti ale firii. Motivul este acela ca au fost „rascumparati pentru Dumnezeu” si vor trebui sa traiasca dupa noi standarde.

Pusi in fata acestei optiuni, sa incercam sa ne aducem mai des in minte ca „faptele firii pamantesti” vor duce mereu numai la rau, pe cand „roadele Duhului” ne vor duce numai la bine.

Menirea rascumpararii este readucerea omului din starea rea in care se afla in prezent in starea initiala in care Dumnezeu l-a creat.

Este important de stiut ca rascumpararea nu se face automat, ci reprezinta o acceptare si o alegere constienta din partea omului in favoarea acesteia – dupa luarea la cunostinta a ceea ce Isus a infaptuit pentru noi.