8. Isus stanca

Intr-una din multele si importantele Sale cuvantari Isus a spus oamenilor si pilda casei zidita pe stanca:

„24 ... pe orisicine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face, il voi asemana cu un om cu judecata, care si-a zidit casa pe stanca.
25 A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca.
26 Insa ori si cine aude aceste cuvinte ale Mele, si nu le face, va fi asemanat cu un om nechibzuit, care si-a zidit casa pe nisip.
27 A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea: ea s-a prabusit, si prabusirea i-a fost mare.”

(Matei 7.24-27)

Cuvintele cheie care ne vor conduce la intelegerea celor de mai sus, ca si a Persoanei lui Isus sunt: „stanca” si „temelia”.

Omul cu judecata sau zidarul intelept isi cladeste casa pe o temelie solida, zidita pe stanca, si nu pe nisip (casa simbolizeaza aici viata noastra).
Cel intelept isi pune increderea in Isus, care este Domnul si Mantuitorul sau; cel nechibzuit insa il respinge pe Isus, nesocotind faptul ca El este singura lui speranta de mantuire.

Parabola cladirii / construirii unei case este deseori folosita in intreaga Scriptura (atat in Noul, cat si in Vechiul Testament) de catre Isus, apostoli, evanghelisti si profeti.

Apostolul Pavel face de asemenea referire la pilda construirii unei case:

„10 Dupa harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un mester-zidar intelept, am pus temelia, si un altul cladeste deasupra. Dar fiecare sa ia bine seama cum cladeste deasupra.
11 Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa, si care este Isus Hristos.
14 Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea, ramane in picioare, el va primi o rasplata.
15 Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata ...”

(1 Corinteni 3. 10,11,14,15)

Pavel se refera aici la lucrarea sa de evanghelizare, care il are in centru pe Isus Hristos.
Credinta pe care o propovaduia Pavel si in continuare ucenicii sai („si un altul cladeste deasupra”) era aceea in Isus Hristos, baza de zidire sau temelia credintei crestine.
Versetul 11 precizeaza ca „nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa ...”

Referindu-se la peregrinarile din trecut ale poporului Israel prin pustiu, Pavel arata ca toti acestia au avut parte de o permanenta calauzire divina:

„3 toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca,
4 si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos.”

(1 Corinteni 10.3,4)

Apostolul Matei relateaza:

„13 Isus a venit in partile Cezareii lui Filip, si a intrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu ...?”
14 Ei au raspuns: „Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia, sau unul din prooroci.”
15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceti ca sunt?”
16 Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17 Isus a luat din nou cuvantul, si i-a zis:” Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.
18 Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea ...”

(Matei 16.13-18)

Isus i se adreseaza lui Simon, fiul lui Iona, spunandu-i „tu esti Petru”, nume sub care avea sa fie cunoscut de atunci inainte.
In continuare El adauga ca „pe aceasta piatra” va zidi biserica Sa.

Cuvintele „Petru” si „piatra” sunt in limba greaca – limba Noului Testament – similare, insa au intelesuri deosebite. Astfel:

Cuvantul grecesc pentru „Petru” este „petros”, care semnifica o piatra mica sau o roca desprinsa dintr-un munte.
Cuvantul grecesc pentru „piatra” este „petra”, care semnifica o stanca masiva sau versantul stancos al unui munte.

Petru l-a recunoscut pe Isus ca fiind „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”.
Isus ii reveleaza insa lui Petru ca aceasta recunoastere a lui nu este o descoperire proprie, ci ii fusese data de catre Dumnezeu Tatal.

Isus face de asemenea referire la zidirea „Bisericii” Sale.
Cuvantul grecesc pentru „biserica” este „ekklesia” si semnifica o adunare de oameni chemati si convocati laolalta. In Noul Testament aceasta se refera la cei care au credinta in Isus Hristos.
Adresandu-se credinciosilor in Hristos din Efes, apostolul Pavel spune:

„19  ... voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 In El toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul.
22 Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

(Efeseni 2.19-22)

Isus reia parabola zidirii unei case, referindu-se la casa lui Dumnezeu – o constructie spirituala formata din totalitatea credinciosilor, aflata in continua crestere.
Aceasta are ca temelie pe apostoli si prooroci, cei care propovaduiau cunostinta despre Isus Hristos, care constituia  „piatra din capul unghiului” – elementul de rezistenta al intregii cladiri.

Conchidem ca Isus a dezvaluit lui Petru si celorlalti ucenici faptul ca El urma sa intemeieze adunarea celor cu credinta in El (totalitatea credinciosilor: poporul lui Dumnezeu), confirmand ca adevarata marturia solida a lui Petru, cel care avea sa devina o piatra componenta („petros”) a casei sau Templului lui Dumnezeu, zidit pe piatra („petra”) Isus Hristos.

Ucenicii, impreuna cu Petru - cel caruia Isus i se adresase atunci – au inteles atunci ca stanca, cea la care se facea adesea referire in Scripurile scrise pana la acea data, era chiar El: Isus Hristos.
Dupa ani de zile Petru avea sa scrie in prima din epistolele sale:

„4 Apropiati-va de El, piatra vie, lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu.
5 Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
6 Caci este scris in Scriptura: „Iata ca pun in Sion o piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El, nu va fi dat de rusine.”
7 Cinstea aceasta este dar pentru voi cari ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi, „piatra, pe care au lepadat-o zidarii, a ajuns sa fie pusa in capul unghiului”;
8 si „o piatra de poticnire, si o stanca de cadere”. Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut cuvantul, si la aceasta sunt randuiti.
9 Voi insa sunteti o semintie aleasa, ..., un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui ...
10 ... cari odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu ...”

(1 Petru 2.4-10)

Dumnezeu a fost intotdeauna stanca in care si cei din vechime isi puneau intreaga incredere si speranta. Dupa ce Domnul l-a izbavit din mana tuturor vrajmasilor lui, David a indreptat catre Domnul urmatoarele cuvinte:

„2 ...  Domnul este stanca mea, cetatuia mea,
Izbavitorul meu.
3 Dumnezeu este stanca mea,
la care gasesc un adapost,
scutul meu si puterea care ma mantuieste,
turnul meu cel inalt si scaparea mea.
Mantuitorule! Tu ma scapi de silnicie.”